Diverse

Rochia care aduce ghinion

A intrat si s-a uitat prin magazin. Se vedea ca vroia ceva deosebit. S-a plimbat pe langa rochiile atarnate pe umerase, dar nu i-a placut nimic. Am simtit ca e una din acele femei care mai intai construiesc imaginea si apoi cauta in viata reala ceea ce isi imaginasera. E greu sa multumesti o astfel de clienta. Sincera sa fiu, nu-mi plac aceste femei. Dar fata asta era deosebita. Mi-a fost simpatica de la inceput. Si, lucru ciudat, nu am simtit iritarea pe care o simteam de obicei in asemenea situatii.

Fata s-a mai uitat inca o data la haine. Tocmai vroia sa plece, cand ochii i-au cazut pe rochia de pe manechin. O privea fermecata. Nu-si putea dezlipi ochii de ea. "Doar asta mai lipsea!", mi-am spus eu nelinistita. "Va place rochia aceea?", am intrebat-o. Nici macar nu mi-a raspuns. Statea incremenita in fata manechinului. "Nu sunteti prima", i-am spus. "Tuturor le place. Romantica, vaporoasa - e rochia pe care si-o doreste orice mireasa". Orice femeie convinsa ca se marita cu un Fat-Frumos vrea sa arate ca o printesa. Si rochia aceea parea scoasa dintr-un basm. "Da, stiu ca va place. Dar rochia nu este nici de vanzare, nici de inchiriat. N-o dau nimanui pentru nici o suma de bani. Nici n-o imprumut. Sa stea acolo pe manechin, pana la sfarsitul lumii. De ce? Pentru ca nu vreau sa se mai intample ceva rau. Stiti ce s-a intamplat?"

Si i-am spus povestea stranie care a inceput cu multi ani in urma. Magazinul meu de rochii de mireasa era atunci o firma mica cu doar trei angajati. Eu eram patroana, sefa si creatoarea de modele. Aduceam din Occident cataloage cu rochii de mireasa si incercam sa adaptez modelele la specificul de aici. Colegele mele, Elena si Mariana, croitoresele, stateau noaptea si incercau sa faca niste rochii de mireasa deosebite. Imi face placere sa-mi aduc aminte de acele momente, cand eram tinere, pline de energie. Firma mergea excelent. Petreceam nenumarate ore la serviciu. Toata viata noastra o reprezenta munca. Si mult timp ar fi fost asa, daca nu ar fi existat Mariana. Era cea mai tanara dintre noi, tot timpul vesela, stia sa ne inveseleasca si sa ne incurajeze atunci cand ne era mai greu, cand nu mai aveam putere. Dar, dintr-o data, s-a schimbat. A inceput sa fie tot mai tacuta si mai incruntata. La inceput, am crezut ca are probleme acasa dar, de fapt, ea era indragostita nebuneste. Ii observam cu neliniste manifestarile: radea de fericire si plangea in hohote de durere. A inceput sa slabeasca, sa arate tot mai rau. S-a indepartat de noi. In unele zile venea cu ochii inrositi si cosea suflandu-si nasul si stergandu-si lacrimile. Tocmai atunci a inceput sa lucreze la rochia aceea de care clienta mea era atat de incantata. Atunci a aruncat asupra rochiei infricosatorul blestem. Mariana cosea punct cu punct si vorbea in soapta. Mi s-a incretit pielea cand am auzit ce spunea prietena mea aplecata peste atlasul alb: "Eu nu pot fi fericita? Nici tu sa nu fii, proasto! Cand o sa-ti pui rochia de mireasa, o sa crezi ca ti s-au deschis portile raiului... Ce prostie! Nu exista fericire pe lumea asta! Nici dragoste. Te vei convinge singura de asta, toanto! O sa vezi tu cand o sa-ti pui rochia pe tine. O sa regreti tu…" Imi amintesc bine aceste cuvinte si grimasa ei de ura impotriva lumii intregi. La scurt timp, Mariana a plecat de la firma mea. S-a mutat intr-un alt oras. Rochia aceea a fost ultima ei creatie. Poate cea mai buna dintre toate creatiile ei. Toti cei care priveau rochia erau fermecati de ea. Cine si-ar fi putut inchipui ca rochia aceea era blestemata...

Inainte de aceste intamplari, nu credeam in blesteme. Imi spuneam ca oamenii superstitiosi sunt prosti. Dar am ajuns sa cred in puterile obiectelor blestemate. Cum altfel s-ar putea explica faptul ca toate femeile care au purtat-o au avut parte de cate o nenorocire?

Mi-o aduc aminte pe prima fata care a imprumutat-o, o bruneta seducatoare. Vorbea tare, radea, era plina de fericire. A venit la magazin cu logodnicul ei, un suedez chipes si bogat. Credeam ca este una dintre acele femei care se descurca in orice situatie, care nu se teme de ceea ce-i poate aduce viata, lupta pentru ceea ce-i apartine si stie intotdeauna ce vrea. Rochia ii venea formidabil. Arata minunat. Dorea chiar sa o cumpere, in ciuda pretului, dar m-am gandit ca nu voi mai avea niciodata ceva asemanator in colectia mea. Tineam foarte mult sa o pastrez, asa ca i-am imprumutat-o. Cateva zile mai tarziu, bruneta mi-a inapoiat rochia. In prima clipa, nu am recunoscut-o: toata siguranta si bucuria ei disparusera. Aveam in fata mea o fetita neajutorata, speriata si dezorientata. Mi-am dat seama ca se intamplase ceva rau. Mai tarziu am aflat ca, in ziua de dinaintea nuntii, mirele murise intr-un accident de masina. Si mi-am adus aminte de blestemul Marianei...

La scurt timp, rochia a fost imprumutata pentru a doua oara. Nici de aceasta data nunta nu a mai avut loc. Mireasa s-a razgandit in ultima clipa. Si-a dat seama ca era indragostita de altcineva... S-a casatorit cu prima ei iubire, dar fericirea sa nu a durat prea mult. Dupa cinci luni, a ramas singura.

Odata s-a intamplat ca mirii sa-si piarda toti banii si sa fie nevoiti sa amane nunta. Altcuiva i-a murit o ruda apropiata si, din cauza doliului, nunta a fost amanata; pana urma n-a mai avut loc. Si tot asa. De fiecare data, incercam sa raman rationala si-mi spuneam ca nimic din toate acestea nu se intamplase din cauza blestemului, ca rochia e doar un lucru, o marfa care are pretul sau si atat. Si a urmat inca o nenorocire…

A venit aici o femeie frumoasa insotita de logodnicul sau. Doamne, ce indragostiti erau! Chiar I-am invidiat. Imi spuneam ca eu nu voi simti niciodata ceva atat de minunat, ca o astfel de iubire exista numai in filme… Ea a probat rochia. El a ramas mut de admiratie. Erau atat de absorbiti de iubirea lor, incat nu mai vedeau nimic in jurul lor. In ziua nuntii, tanara mireasa si-a pus rochia si, foarte repede, i s-a facut rau. Doua ore mai tarziu era moarta.

Abia atunci am inceput sa cred ca Mariana inzestrase rochia cu puterea de a distruge si am hotarat sa nu o mai dau nimanui, insa ma tem sa o arunc sau sa o distrug, sa nu fiu pedepsita pentru asta. Asa ca rochia ramane la loc sigur, in vitrina, sa nu mai aduca nimanui, niciodata, nici o nenorocire.